Momente de fericire pe care ni le putem oferi atat de lesne...

Alergand in goana prin viata intr-un marathon cu scopuri mercantile ,pe care nici macar nu avem vreo garantie ca il vom castiga pe primele locuri….trecem cu totala nepasare pe langa atatea lucruri presarate de-a lungul drumului , nedand importanta decat sa obtinem cu orice pret ceea  ce NU avem si nerealizand ca ce AVEM este pretios pentru noi si  sufletele noastre, pentru sensul adevarat si valoros al vietii care ne-a fost daruita.

Iesisem “in oras” , cu treaba…in NJ,  aceasta expresie nu este proprie cand locuiesti , ca mine, intr-o localitate mica si pitoreasca inconjurata si presarata in multe locuri de verdele crud al primaverii  si flori de toate culorile. Privirea mea a fost atrasa de doi pomi infloriti , doua culori complet opuse, diferite . Un roz intens si un alb imaculat. Erau amandoi pe o pajiste care apartine unei biserici luterane. Loc de pace, loc de reculegere. Trec adesea pe acel drum, insa…azi abia am avut acea revelatie a frumosului , nu am putut sa NU observ.

In loc sa conduc mai departe in mare graba, am oprit-o. Mi-am dat jos din masina  si cu o mare bucurie , incantare, am fotografiat privelistea , fericita ca aveam de data asta celularul cu mine….pierdusem alte ocazii asemanatoare ramanand cu un sentiment de amaraciune…

Aceste ocazii nu le avem mereu, dar cand le observam , cand ne ies in cale, sa le dam atentie! Ne lumineaza si incanta sufletul, ochii , ne dau o alta perspectiva asupra vietii. A fost ca o victorie, o izbanda , dar nu materiala , ci a sufletului…Si acum , ajunsa acasa , imi revine in minte scena, tabloul minunat pe care am reusit si sa-l imortalizez. Si am pace acum, ce ma va hrani mult timp.

Sunt si alte ocazii pe care le neglijam, pur si simplu le pierdem din vedere. Sa scriem un mesaj cald ,  cuiva apropiat, sau sa le dam celor dragi un scurt telefon ca semn de atentie adevarata, neconditionata….

Sa recunosc acum, vorbind despre acest aspect, ca Dumnezeu m-a binecuvantat cu prietenii minunate. Eu , de felul meu sunt neatenta cu acest lucru, dau vina pe lipsa de timp si multele sarcini de implinit zilnic. Dar ma autoinsel. Cei dragi, de ce NU UITA? Sau de ce AU timp? Nu se supara niciodata ca eu nu am dat mult timp semn de viata, pur si simplu se bucura sa ne auzim. Sa aflam unii de ceilalti…Ma bucur DIN PLIN si eu. SI, atunci imi dau seama ca NU E BINE ce fac. 

Dumnezeu ne-a daruit multe bune si frumoase, ne daruieste in continuare. Ce facem noi, cum raspundem? Uitam si sa-I multumim , cel mai adesea.

“Uităm gesturile frumoase făcute de alţii pentru noi, dar nu le uităm pe cele urâte. Uităm să întindem o mână unui suferind. Uităm să zâmbim, să privim cu duioşie, să mângâiem, să îmbrăţişăm. Uităm să spunem „mulţumesc” „te rog” „iartă-mă” „te iubesc”. Uităm să renunţăm la ură, la orgoliu, la invidie şi la toate sentimentele negative.”

Nu mai stim sa traim cu adevarat , sa simtim , sa ne bucuram , sa gustam frumusetile vietii . Nu mai stim sa rostim  intr-un extaz “ DOAMNE, cat de minunat este ! Cat de BUN esti Tu cu noi!”

Nu am exagerat de fel ce am exprimat in scris , sunt constienta ca multi dintre oameni simt la fel. Dupa cele observate , si ani destui de viata petrecuti  , cu bune si cu mai putin bune, as avea un sfat , si-l dau din inima :

Sa stim si sa putem a ne opri LA TIMP din goana vietii acesteia care tinde sa ne inghita cu totul si sa ucida ce este bun si frumos in noi . La timp ca sa vedem ce ni s-a daruit , sa ne umplem sufletele de energie luminoasa , de multumire pentru ce avem, de iubire pentru cei din jurul nostru si mai ales, IUBIRE pentru Cel Care are grija celor pacatosi, asa ca noi.

Primavara frumoasa !

Cris

Primavara din suflet

Prilej de multa bucurie , caci Primvara a sosit ! Din vremuri de demult, ziua prima din luna Martie deschide usa primaverii care in fiecare an revine printre noi sa ne dezmorteasca dupa o lunga hibernare prin lunile lungi , geroase si inzapezite ale Iernii celei aspre.

Sufletele noastre se incalzesc la soarele tot mai prietenos, la aerul improspatat si inmiresmat de parfumul florilor care se itesc precum pete de culori vii in covorul din ce in ce mai verde al ierbii rasarite peste tot : campii  valurite , dealuri domoale , gradini odihnitoare , parcuri incantatoare.

Primavara ne mangaie si ne zambeste cu cerul de un azuriu luminos ce ne delecteaza ochii...si ne incanta inima.

Revenim cu mult entuziasm la viata , odata cu natura ce izbucneste cu-o  forta de nestavilit.
Sufletul se bucura din plin , cunoaste iar multumirea, fericirea , ii vine  a pluti pe norii albi razleti ce cerul impanzesc facandu-l mai albastru...

Totul este armonie, bucurie , nu mai tremuram de frig, iar inima canta psalmi de multumire inaltand lauda Creatorului atator minunatii care farmeca ochii, mintea, sufletul...

Si...pe neasteptate , brusc, ne trezim la o dimineata cenusie cu nori nemilosi ce-ntuneca totul in jur . Sufletul se intristeaza si aproape plange...unde-i oare Primavara? Incotro s-a dus, ne-a parasit? Am suparat-o cu ceva? nu apucam sa ne dumerim ca picuri grei de apa incep sa cada din norii cei grei ...si cerul plange ! Iar sufletul, la fel...si apa care se cerne de sus tot cade , cade neincetat.
Zgribuliti inaintam prin ploaie cu ochii in pamant. 

Privirea cauta in sus, intrebatoare : cat o mai tine tot asa?
Dar uite! ...e o parere doar ? norii se lumineaza ..A, da , o raza alba radioasa razbate dintre ei . Nu trece mult si cerul e albastru ,  lumina-i peste tot ! Caldura ne patrunde atata de placut ....

Si asta-i ce dorim ...un suflet bun si cald si care nu-i ranit .

 Suntem simple fiinte care ne ducem viata  in lumea asta mare . Unde de multe ori atat de greu ne pare...de ce se strange al nostru suflet atat de tare?

De ne gandim atent mintea ni se deschide si-ntrezarim franturi de ganduri rele, urate  si intunecate , discernem vorbe taioase ca un brici ....apar , din amintire si fapte , nu faloase, ci tare dureroase. Dar cand si cum? Le facem si nu stim?. De ne-aplecam adanc asupra mintii noastre aflam in profunzime  si lucruri odioase ce-apasa  sufletul  acum ,ne-apasa si ne doare.

Si staruie intr-una aceeasi intrebare : cum sa eliberam al nostru suflet de-atata apasare?
"Sa nu le repetam" se-aude un raspuns ..."Sa nu le repetam !" ecoul ii raspunde. Nici gand , nici vorba, nici fapta ce dor atat de tare. Sa le schimbam cu altele, ce-or face un lucru  mare.
Cuvinte bune si calde , ganduri frumoase , fapte bune si folositoare celor din jur, si noua. 
La prima incercare este mai greu dar cu rabdare si ajutor de Sus...simtim ca sufletul se incalzeste si chiar se lumineaza asa , ca Primavara .....ce bine ne simtim...iar  linistea coboara in noi si-n cei ce-odinioara ne ocoleau cu grija din ce in ce mai mare. Acum ne sunt alaturi si ne zambesc ....si totul este BINE. Cu primavara-n suflet avem atata soare !

Cristina David